La vida como es

durere

2011-04-03T18:00:00.001-07:00

eri mi-am pierdut aripile.
nu mai pot zbura. 2 pietroaie mi s-au inlantuit in jurul picioarelor. am incercat sa-mi gasesc refugiu in citit. am terminat o carte, si am inceput alta. dar pietrele au crescut si mai greoaie. am incercat sa alin durerea cu vise. zadarnic le-am implorat sa vina, au ramas surde la strigatele mele. doua nopti am dormit iepureste. 5 ore. m-am trezit dimineata ca nu mai puteam respira. am sarit din pat si am alergat spre soare in speranta ca va topi corana de spini care mi s-a infit in creier. s-a topit, si s-a imprastiat in fiecare por intoxicindu-l cu venin. am lasat lacrimile sa-mi curga siroaie fiind sigura ca vor spala inima singerinda. dar ea a inceput sa se zbata ca o pasare in colivie, atit de tare, inkit imi venea sa o zmulg din piept si sa o las sa zboare.

eri dragostea mea mi-a zis ca nu mai stie daca ma iubeste........

eri a inceput sfirsitul...................

Anul vechi....Anul nou.....

2011-01-01T00:07:00.000-08:00

Anul vechi....Anul nou.....
care o fi diferenta intre orice zi a anului si 31 decembrie, inafara de cea impusa de anumite circumstante bine definite care ne dicteaza trecerea de la vechi la nou?
care e farmecul momentului? oare trebuie sa cautam magia acolo unde ea nu e, sau sa o cream cu toata priceperea si iscusinta pentru a o tine minte un an intreg?
cind eram mica magia momentului nu trebuia sa o creiezi, ea exista pentru mine indiferent de circumstante, indiferent de cine ma inconjura si de amplasarea mea fizica. magia imi stapinea toata fiinta.
cu timpul lucrurile au luat o alta intorsatura.
astazi, la miez de noapte, la granita intre alb si negru, eram in piata din centrul orasului, inconjurata de lume bine dispusa, cu o sticla de sampanie in mina, cu mama si sora alturi. si totusi, cit de mult nu am incercat sa-mi inalt moralul alaturi de focurile de artificii ce infloreau pe cer, sufletul meu tot de sticla de sampanie se agata.

nu eram trista, sau melancolica, nu...nici pe departe. doar am incercat sa inteleg de ce nu simt maretia si magia unei clipe care inseamna de fapt o trecere de la trecut la viitor, o granita intre ceea ce am insemnat un an intreg si ceea ce voi rodi in urmatoarele 365 de zile. un momet de intensitate si importanta maxima. rodnic in poveri si de asteptari.
atunci de ce nu am simtit diferenta?

sora-mea era un pic dezorientata toata seara de azi. si cred ca stiu care a fost motivul. citiva prieteni din mica noastra comunitate de la Kisinau, din a carei suflu am facut si noi parte, s-au reunit in Italia pentru a sarbatori revelionul....
da...raspunsul e mai mult decit simplu.
revelionul trebuie sarbatorit in si cu lume multa. pentru a dizolva povara momentului si a o imparti felie cu felie cu cei dragi inimii. cu cit mai multa e lumea in jur cu atiti mai mica e povara. cu atit mai usor e zimbetul ce izvoraste din suflet, cu atit mai luminosi sunt okii, cu atit mai putin iti pasa de clipele neimlipnite ce le-ai scapat in anul ce pleaca si de incertitudinile ce ti le pregateste anul ce vine.
din pacate nu mai sunt copil, a disparut de mutl inocenta si usurinta cu care treceam peste ani, fara sa privesc in urma sau in fata, ci sa ma bucur doar de clipa prezenta.
acum am nevoie de public in jur pentru a-mi arunca povara de pe spate, a rasufla usurata si aprinde luminite tainice ce sa trezeasca magia momentului si sa o pastreze vie si plina de forta inca un an.
atunci, am o singura dorinta pentru urmatorul 31 decembrie. sa fiu inconjurata de lume multa, lume draga, lume scumpa inimii, okilor si sufletului pentru a aprinde, impartasi si pastra cu usurinta magia unei clipe unice.

LA MULTI ANI!!!!!!!!!!!!

te uita cum ninge decembre...

2010-12-12T09:17:00.000-08:00

Te uita cum ninge decembre, prin geamuri iubito priveste.....
asta e dispozitia mea de azi, cu toate ca am intr-o ora examen final, si ghindul ar trebui sa-mi fie la debite si credite, ochii tot la geam imi sunt atintiti. Frumoasa iarna isi asterne pic cu pic matia-i alba, puhava, usoara peste case, imbraca ramurile copacilor, acopera vesmintele trecatorilor grabiti, chiar si biata mea bicicleta aciuata pe balcon nu este scutita de jocul zglobiu al zapezii.
Iuresul fulgilor imi impinzeste sufletul si ma poarta in lumi ce nu mai exista decit in amintirile pastrate cu grija si ascunse adinc intr-un coltisor al mintii.
deodata inima mi se face cit un purice. amintirile nu sunt intotdeauna albite de lumina fericirii....
....e iarna, afara -10, cel putin, zapada pina la genunchi. noi in culmea fericirii, a inceput vacanta. mama ne face bocceluta, ne imbodoleste cu grija, ne duce la gara si ne aseaza in tren. destinatia: la bunei, la Calarasi. suntem patru. eu, sora-mea, si doi verisori. trenul e din ala antic, care opreste la fiecare kilometru, respira din greu, si ne promite o calatorie de cel putin 2 ore. noi, copii fiind, jucam toate jocurile mai noi aparute la scoala, povestim bancuri, si intr-un final, din senin apare ideiea magica sa colindam buneii.
imaginea surprizei ne ameteste si ne inchinta. dar marele impediment e....bunelul. scumpul nostru bunel, ne intilnea la gara. tot drumul ce ne ramasese pina la destinatie am pus la cale strategii si planuri de a... ocoli "obstacolul". ne-a reusit! ne-am ascunt de bunel, in cladirea garii, de unde puteam sa-l urmarim de pe geam. l-am vazut plecind intr-un tirziu, cind nu mai ramasese nici un pasager pe peron, si zgomotul trenului se stinsese demult in zare.
surprinza colindei a fost mare, buneii s-au bucurat........dar mie, pina acum imi ramine in suflet gustul amar si regretul fara margini, cind mi-l amintesc pe scumpul meu bunel, cautind in disperare nepotii, intrebind de lume daca nu ne-a vazut cineva, si apoi merging aproape o ora (atit drum faceam de la statie pina la casa batrineasca) cu capul plecat, cu inima inghetata, cu mintea infrigurata de ghinduri negre. oare cit l-a costat pe bunel "surpriza" noastra? nu o sa o aflu nicioadata, fiindca nu ne-a reprosato nici o clipa.
scumpul meu bunel, de-ai sti cit de mult mi-asi dori sa mai urc odata in trenul ala antic, sa mai fac un drum greoi de 2 ore, ca apoi sa ies in gara si sa vad zimbetul tau larg, sa ma las cuprinsa in bratele tale si sa-ti spun cit de mult te iubesc!
....te iuta cum ninge decembre....

politica-apolitica...

2010-11-29T09:57:00.000-08:00

deobicei, nu fac politica. ma interesez ce se mai face prin lume, prin tara (tari), mai discut evenimente la un pahar de vin, si astea la mod superfecial, fara mari polemici si strategii.
astazi, vreau sa vorbesc. un impuls generat de mesajul primit de la un prieten din Romania care suna cam asa: "bravo! iar ati votat comunistii !?!".
un punct de vedere si asta, rezultat, presupun, de imaginea si mesajul pe care il lansam lumii intregi.
dar la un al doilea suflu, pot sa spun cu certitudine, situatia nu e atit de simpa, si atunci nu trebuie judecata dupa prima imagine, ci in complexitatea ei.
eri la sectia de votare din Montréal, am vazut o realitate, care m-a facut sa privesc alfel lucrurile. 95% din cei veniti la vot erau tineri, intre 20 si 40 de ani. iar 80% dintre acestea erau cu copii.
ma intreb, cu stupoare, oare mai marii realizeaza ca, de fapt, forta productiva si reproductiva a tarii prinde radacini in alte colturi ale lumii? ca in 10-20 de ani, noua generatie de moldoveni, nu o sa mai fie moldoveni, nu o sa mai vorbeasca o romina romineasca, ci una frantuzeasca, englezeasca, italieneasca, chinezeasca
ca o sa fie nevoiti sa se uite pe harta pentru a sti unde se afla Moldova. ca impozitele pe care o sa le plateasca o sa educe copii din alte tari, si o sa hranesca batrini din alte tari si nu pe cei din Moldova.
concluzia logica, rece, taiaosa, si, pe cit nu ar fi de straniu, dureroasa, care mi-a amortit creierul si inima fusese: la un moment dat Moldova nu o sa mai existe.

si atunci, dragii mei, ma intreb, ce mai conteaza cine cistiga: comunistii, liberalii, socialistii sau democratii?

oare?

2010-11-28T10:04:00.000-08:00

astazi Moldova isi voteaza presedintele. astazi eu o sa merg la vot. si o sa votez un presendinte pentru o tara in care nu mai traiesc, pe care o simt deja straina, in care nu o sa mai revin.
si atunci ma intreb: de ce imi pasa? oare trebuie sa imi mai pese? in ce masura votul meu ar putea skimba cursul viitorului unei tari careia nu-i mai apartin. unde e limita, unde e demarcarea intre logica si sentiment, intre realitate si imaginar, intre a fi aici si acolo, intre a nu fi nici aici si nici acolo.

eat, pray, love

2010-11-27T18:24:00.000-08:00

astazi am avut o mica disputa despre semnificatia filmului Eat, Pray, Love.
pe linga tot romantismul si lacrimogenitatea ce abunda, filmul mai sopteste o idee care cel putin mie mi se pare interesanta. si anume, ideea identitatii sau mai bine zis unicitatii personale. nu stiu citi au fost in aceeasi situatie, dar eu nu odata ma prindeam la gindul ca zilele trec, atit de asemeanatoare una cu alta, eu fiind doar un mic surubas care invirtea toata masinaria, care se vroia numita "viata". nu odata ma prindeam la ghindul ca de fapt incep sa ma descompun in aceasta multime, sa devin una din mii cu aceeasi fateta, nesemnificativa, uniforma, sura. si atunci spiritul meu, de rebel fara aripi, se trezea. atunci incepeam sa privesc inauntru si sa caut firicel cu firile, sa pun alaturi particica cu particica si sa reconstriesc propria-mi unicitate.
multi m-au acuzat, si, si mai multi nu m-au inteles ca vreau sa plec din tara anume pentru a scapa de frica de a ramine doar un surubas. am plecat pentru ca propria-mi natura, aflata in anturaj strain, sa scoata la iveala acel unic care ma reprezinta. aici in abundenta de diverstitati am renascut ca pasarea Fenix.
nu sunt suparata pe cei ce ma acuza, caci nu simt remuscari, ma simt eliberata. si nici nu vreau sa fac nici o aluzie, si sa insist ca toti ar trebui sa plece din tara pentru a se regasi. nu, sunt foarte multe metode la care poti recurge pentru a te deosebi. si am exemple pe facebook. fiecare din prietenii mei ramasi in Moldova au un cuvint a spune, un talent, o aspiratie, o idee, o convingere.
eu am ales calea plecarii. nu fiindca duceam lipsa de bani, sau nu aveam unde sa traiesc, sau nu aveam cine sa ma iubeasca. nuuuuuuuuuuuu. am venit pentru a intelege cine sunt.

viata intre alb-negru si culoare

2010-11-27T09:29:00.000-08:00


alb-negru

culoare

Inceputul

2010-11-27T08:20:00.000-08:00

De ce "cosas simples"?

fiindca m-am trezit dimineata cu sentimentul de singuratate. m-am sculat, am facut doi pasi pina la geam si ...sentimentul de singuratate s-a intetit. din cer cadeau fulgi mari, albi, flocosi. primul vals al iernii a cuprins orasul. iar eu nu aveam cu cine sa impart bucuria privelistii si maretia sentimentului. un simplu lucru, prima ninsoare, cit de mult face daca ai cu cine sa o imparti..